Macel literar

Fiind student la litere se presupune ca citesti. Ca citesti mult, stii toate cartile, stii toti autorii. Din pacate, e un cliseu fals. Nu putem citi nimic altceva pe langa cele zeci de titluri impuse de Ei. De ce? Simplu, nu ai timp si in plus, din lectura obligatorie nu faci lectura, ci macel. Si acasa si in clasa. Acasa faci macel, deoarece trebuie sa citesti cel putin o cartulie pe saptamana la o singura materie, ca apoi sa “discuti” pe baza lecturii acea carte in…circa 100 de minute. Macel in 100 de minute. Se deiscuta serios Divina comedie, Iliada si alte mari capodopere, fiecare intr-un singur curs, maxim 2? Mi se pare urat si nedrept, sa faci o fusareala, crezand ca acoperi in mare tot ce e mai important. Pacat ca vom uita tot odata ce iesim din sala de examen si mereu vom ramane cu enigma “care e esetialul?”

Dar se poate  acorda unui singur poet un semestru intreg, la alta materie? Da, la alta materie putem discuta un semestru intreg doar despre Eminescu, asta insemnand automat ca acolo avem de citit pe saptamana cat avem la cealalta materie de citit intr-un semestru.

Asa ca. dragi studenti la litere, va invit la lectura…cu placere. Pacat ca acea placere se duce cu atat mai repede cu cat esti nevoit sa dai paginile mai repede. Trist.

Asadar, pe carti!

P.S.: Pentru cei interesati de lectura si alte carti. Acesta este un motiv in plus pentru a nu avea restante, astfel vei avea toata vara la dispozitie pentru ALTCEVA!

A face ce iti place, inseamna sa accepti esecul

In 8 februarie 2012, pentru prima data dupa un an si ceva, nu m-am mai simtit proasta. Da, m-am simtit din nou Andrada Ghitoc, Andrada care poate. De ce m-am simtit proasta atata timp? Simplu, pentru ca un an a trebuit sa fac ceva ce nu imi placea si de care nu eram capabila. Am crezut ca imi place, defapt era o iuluzie, ca multe altele de altfel. Era doar o impresie pe care lumea inconjuratoare mi-a impus-o: medicina…nu are cum sa nu iti placa. Ba da, nu imi place, am crezut ca imi place, dar nu. Am trecut prin multe esecuri anul acela in care a trebuit sa invat toate vasele si toti muschii corpului uman si alte fel si fel de reactii chimice ce au loc in organismul uman. Am ajuns, nu singura, ci indrumata involuntar, sa cred ca sunt proasta si incapabila, ba chiar am fost facuta in fata proasta ca nu mai sunt la facultatea de medicina. Mare lucru… Intr-un fel, sunt incapabila sa invat si sa imi placa asa ceva, dar asta nu inseamna ca sunt proasta. Lucru valabil pentru oricine. Daca nu poti sa iti atingi limba cu nasul nu inseamna ca esti prost.

Ceea ce am simtit miercuri dupa ce am iesit de la examen a fost extraordinar. Am putut sa trec un examen oral, destul de greu si cel mai important, am putut sa intru in sala cu gandul ca daca pic, nu e absolut nicio catastrofa, ba chiar nu ma deranjeaza sa citesc din nou ceva ce imi place. E incredibil sentimentul pe care il ai atunci cand realizezi ca ceea ce inveti si TREBUIE sa faci, chiar iti face placere. Stateam saptamanile trecute si invatam pentru examene si la un momenet dat am avut tendinta de a inchide cartea pe care o citeam si “sa ma apuc sa invat ce trebuie pentru examen”, si sa nu ma mai “delectez”, dar mi-am dat seama ca eu chiar invatam. Aia trebuia sa fac eu pentru examen. Minunat!

Fac ce imi place si imi place ceea ce fac. Asa am ajuns sa nu ma mai agit si sa nu ma mai stresez aiurea, pentru ca am invatat ca pot ajunge tot in acelasi punct cu sau fara stres exagerat. Ca ceva sa iasa asa cum trebuie, e nevoie sa faci totul cu masura, iar pentru noi oamenii, care nu suntem roboti si actionam la diferite niveluri, acest lucru e vital. Da, dai totul pentru o cariera, dar uiti de partea sociala, psihologica, emotionala etc si ce ai rezolvat? Mai nimic. Se zice ca trebuie sa pui sufelt in ceea ce faci, adevarat, dar trebuie sa stai sa te gandesti inainte daca merita. “Sufletului” tau ii va face bine? Vei avea un raspuns pozitiv, constand intr-un “comportament” similar, din partea a ceea ce pui suflet? Caci daca nu, ajungi la un moment dat sa iti dai seama ca totul a fost degeaba si atunci e chiar frustrant, pentru ca risti sa te trezesti prea tarziu. Nu mereu insa. E chiar bine sa imbini utilul cu placutul, castigi multe dintr-un foc prin asta.

In concluzie, ma bucur ca am ajuns sa fac ceva ce imi place, sa invat cu placere, sa ma simt bine cu mine, sa renunt la drame si sa nu ma mai tem de esec.

Esecul e o cale spre perfectionare, dar in orice caz e indicat sa il evitam si sa il prevenim.

 

And here we go again:D

A mai trecut un an. An ciudat si plin. Plin de detoate de la A la Z. Am ras, am plans, am alergat, m-am plimbat, am stat, am pierdut vremea, in mare parte, am invatat, am uitat…. L-am apreciat pe 2011 pentru ca m-a trecut cam prin detoate, astfel incat sa stiu din ce parte si cum vor veni urmatoarele surprize, mai mult sau mai putin placute. Dar nu l-am apreciat pentru traumele pe care de asemenea mi le-a varat pe gat, chiar nu aveam nevoie de asa ceva. Oricum, ceea ce nu te omoara te intareste. Sper sa fie adevarat. A fost primul meu an din viata mea in care am avut aceeasi persoana langa mine. Multumesc! Persoana care mi-a fost alaturi si la bine si la greu, care m-a bucurat si dezamagit, dar totusi, fara de care nu as fi ajuns probabil in ziua de azi. Defapt, tot anul 2011 se invarte in jurul acelei persoane care imi ofera linistea de care am nevoie si care ma intelege si asta defapt e cea mai mare realizare din 2010 incoace. Tind sa cred ca inainte sa iti dai mana cu cineva trebuie sa ii cunosti toate fatetele, toate toanele, gandurile si ifosele, ca in final sa realizezi ca nu esti cu nimic mai bun sau mai prost. Suntem oameni, facuti unul pentu celalalt. Si am ajuns azi, 13 ianuarie 2012 sa multumesc anului trecut si pentru prostiile trantite la usa (aviz amatorilor) ca sa ma cunosc si sa il cunosc. Fiecare are defapt nevoie de asa ceva, ca sa realizeze ce are langa el si cu ce se mananca. In cazul meu se  vor folosi tacamuri de peste. Anul asta am ajuns din pivnita in pod, adica din beciul cu bazinele cu morti de la facultatea de medicina, la sala delectura a bibliotecii judetene. De ce? Pentru ca am schimbat facultatea. Mare ingeniozitate am facut! Si acum, odata si pentru totdeauna, NU REGRET! E perfect, e mult si greu si evident ca am reusit din nou performanta de a nu ma organiza, dar imi place. Nu pot sa cred ca am ajuns sa invat cu placere pentru sesiune, ce-i drept nu la toate materiile, dar in mare parte da. Imi e dor insa de cursurile de la medicina cu tot anul, prietenii stiu de ce, si de colegi. Nu-i nimic, ii vizitez >:D<

Anul trecut am realizat cat de bine imi e. Cat de bine ne e defapt. Suntem niste imbecili oribi sa nu vedem ce avem, si secole inaintea noastra oamenii nu aveau. Intr-adevar, se poate si mai rau, in totdeauna. Avem apa in casa, avem lumina. Uau, mare lucru, nu? Pai da, mare lucru. Avem apa sa ne spalam si sa nu murim la 30 de ani si avem toate posibilitatile sa ne ingrijim si sa fim dracului curati! Si avem lumina, pai da, ca fara lumina am fi citit, in cazul in care se mai intampla din cand in cand, la lumina lumanarii si am fi orbit prea repede. Sau nu am fi citit si am fi ramas niste inculti care inca mai credeam in fel si fel de reguli si mentalitati indoctrina(n)te. De aceea, avem dreptul sa fim cu cine vrem, avem dreptul sa spunem oricand PERSOANEI ca ne e dor de ea si ca o iubim, fara sa ne fie teama ca est un pacat sau “ca nu se cade”. E mare lucru ca nimeni nu ne ia pe sus sa ne duca departe de cei dragi doar pentru ca nu suntem palizi la fata, cu ochii spalaciti si parul balai. E mare lucru ca nu ne invadeaza turcii si mongolii si nu trebuie sa dam foc recoltei ca sa alungam dusmanii. E mare lucru ca putem trai in pace si lipsiti de griji. De ce totusi omul e prost si nu invata din greselile altora, din istorie, pe care acum avem atatea posibilitati sa o cunoastem, in fond nu doar posibilitati, ci obligatia sa o cunoastem. De ce asteapta sa i se ia toate privilegile de care beneficiaza fara sa ridice un pai de jos, ca sa aprecieze??? E trist… Avem libertatea pentru care cei dinainte noastra au luptat de acum mii de ani, ca acum sa o facem praf si sa ne batem joc de ea. Intr-adevar, nesimtirea s-a instalat ca la ea acasa. Nu e vorba de nesimtire fata de ceilalti, dar deja am ajuns sa fim nesimtiti fata de noi, caci daca nu stim sa apreciem si sa folosim ce avem pentru a avea o viata fericita si implinita (nu ma refer la cariera) inseamna ca nici macar pe noi nu ne mai respectam si suntem nesimtiti fata de noi. Ca apoi evident sa dam din gura.

In concluzie, imi doresc ca incepand de anul acesta si in urmatorii, sa fac exact ce ma bucura, ce ma face fericita, pe mine dar si pe ceilalti, sa stau cu persoanele care ma fac fericita si pe care le pot face fericite, sa folosesc libertatea pe care o am, mai ales in ceea ce priveste oamenii, pentru ca oamenii sunt mai importanti decat orice altceva.

Intr-o inchisoare pot sa pierd vremea cu alte prostii cat vreau, dar nu pot sa tin pe cineva drag de mana cat vreau eu!

 

Boala zilelor noastre: plictiseala

Supravietuind printre contemporanii, am ajuns la concluzia ca din ce in ce mai multi sufera de plictiseala. Din pacate aceasta plictiseala are urmari destul de neplacute, mai ales asupra celor din jur. De exemplu, plictiseala se manifesta pe strada, la scoala si cel mai grav, acasa. Plictiseala aceasta de care vorbesc este rezultatul estomparii activitatii cerebrale: a gandi si culmea, rezultatul nenumaratelor modalitatii de a nu te plictisi.

Intre plictiseala si incetarea de a gandi este defapt o relatie de interdependenta. Nu gandesti cand esti plictisit si esti plictisit cand nu gandesti. Se pot usor remarca zi de zi, seara de seara participantii la adunarile ad-hoc din fata blocului ce au ca principala activitate scuipatul si injuratul. Dovada a imaginatiei care, cred eu, a disparut brusc. Nu inteleg de unde aceasta limitare a omului in fata blocului sau in club, unde gasim aceleasi barfe si aceeasi muzica plictisitoare. Cred ca trebuie sa te plictisesti extraordinar de mult in viata ta de tanar la inceputul anilor 20, de student, de copil al mamei si al tatalui, de muribund al secolului 21 unde, scuzati, dar sunt o multime de lucruri de facut, vazut si aflat si prea putin timp la dispozitie. Poate ne-ar trebui o intoarcere in timp ca sa vedem ca acum aproape un secol, cei de varsta noastra umblau prin transee si fetele faceau schimb de retete de bucatarie si trucuri de dezinfectat ranile soldatilor si invatau cum sa isi creasca singure copii. La varsta aceasta oamenii isi iau viata in maini, nu si-o mai lasa pe mainile altora, cum se practica in ziua de azi. Intr-adevar, trebuie sa te plictisesti tare mult ca sa scuipi ca o lama pe strada, in parcare din fata blocului, in fata scarii si chiar si in scara. La fel de mult trebuie sa te plictisesti ca sa stii doar sa bagi,sa scoti si sa trimiti tot ce te inconjoara in diferite locatii anatomice.

Pierderea de vreme, se manifesta in special la domiciliu. Recunosc, m-am molipsit si eu oarecum, dar cazul meu este unul neinsemnat fata de altele. Acasa se sta…se zace de dimineata pana seara si nu se face nimic. Belim ochii in fata unui monitor si exersam degetatia  de parca am fi pianisti. Asa ajungem sa amanam si sa ignoram lucrurile de-a dreptul importante, urgente, folositoare si interesante. Uneori incepem sa ne bagam nasucul unde nu ii sta lui bine si stricam oalele altora. Devenim niste plictisiti imbacsiti, frustrati si dezorientati. Ne cufundam in lucruri marunte pana nu mai putem iesi de acolo decat cu mari eforturi si uneori si pierzand ceva drag noua. Uitam sa ne ordonam si sa ne planificam viata. E o prostie sa zici ca nu iti faci niciun plan pentru viitor ca nu stii ce va fi maine, d-apai poimaine. Parol, ca sa ajungi poimaine, trebuie sa iti propui ca maine sa nu te calce trenul, sa nu faci vreun infarct, sau mai stie hantataru’ ce traznaie. Dar cu astfel de atitudine ce se adopta in ultima vreme, “las’ ca merge si asa”, “las’ ca fac eu altadata”, “acu’ nu, ca mi-e lene”, “lasa ca ne vedem maine” nu ajungem nicaieri. Ajungem niste roboti lesinati, marionete a propriei noastre prostii defapt, nu a societatii sau tehnologiei, cele mai des intalnite scuze. Nu tehnologia e de vina ca pierdem vremea utilizand-o, ci noi. La fel am putea spune si despre un cutit. Desfintati-l, ca mor oamenii din cazua lui, desi dragul de el vrea doar sa intinda margarina pe paine. Omul este responsabil pentru ceea ce face, gandeste si zice el insusi pentru el insusi, dar din pacate uneori se rasfrange si asupra celor din jur.

De unde aceasta plictiseala de a gandi? De ce din “plictiseala” ne apucam sa deranjam pe altii? Incepem sa stergem mailuri de pe adresa  comuna a anului de la facultate, sustinem neinvitati un concert de injuraturi in fata blocului, inundam cetatenii cu bale si pur si simplu ne bagam in seama.

Cred ca este indicat sa ne oprim din ceea ce facem, sa ne ridicam de unde ne-am infipt gluteii, sa ne ducem in fata oglinzii, sa numaram pana la 5 si sa ne ardem o palma zdravana si apoi sa asteptam 5 secunda sa vedem daca ne-am amintit care ne sunt prioritatiile zilei si ale vietii si sa ne apucam de treaba. Si de nu, “zmuf” inca o palma!

Excursie la talcioc

Trezire mai putin violenta decat ma asteptam la ora 6: 40 am. Uitandu-ma la ora la care m-a sunat “soferul” mi-am dat seama ca defapt nu e  6: 10 asa cum vazusem initial, deci era cazul sa ma grabesc, pentru ca in jurul orei 7:30 am s-ar fi aflat la scara. Da de unde….intre timp am facut baie, am mancat si am citit si o nuvela….si iac-asa se facu ora 9 si ceva cand insfarsit am purces la drum. Spre Bucuresti, apropo. ) Si am mers, si am mers… si soferului, imbracat foarte gros, i se facea din ce in ce mai cald si deschidea geamul din ce in ce mai tare. Genial! Dupa vreo trei ore am ajuns la Capitala.  Cgueikjn jvnknks!!!!! Insemnand zgomotul de fond, pornit brusc de pe strazile Bucurestiului. Am fost surprinsa de cladirile de pe marginea drumului. Erau chiar neasteptat de frumoase, pe una din ele am putut chiar sa o identific cu locuinta Otiliei din romanul lui Calinescu. Acum sincer mi-am dat seama de ce pleaca proaspetii absolventi de liceu la facultati in Bucuresti. Acele cladiri chiar arata a universitati, in comparatie cu grandioasele noastre corpuri ale Universitatii Transilvania din Brasov:| In cele din urma am ajuns si la destinatia cea mai asteptata: Ikea!!! Mare greseala am facut… Am vazut pe viu dulapul pe care mi-l doream de ceva vreme, dar nu vrea nimeni sa mi-l cumpere. Cu greu m-am abtinut sa nu dau apa la soricei. Oricum, prea mare, prea multe de vazut/ cumparat pentru mine. In scurta vreme m-am plictisit si m-am enervat. Ca la talcioc. Oribil. Lumea e innebunita dupa mobila si obiecte de uz casnic. Unii in schimb sunt atat de plictisiti la casele lor calduroase, incat ies in frig si strabat tot Bucurestiul, majoritatea, ca sa se plimbe prin harababura de acolo. Sau, ca acolo o fi mai cald ca acasa?! Sunt de aprere ca acolo mergi cand vrei sa cumperi ceva anume si mergi DIRECT la raionul cu ce it trebuie. Si gata.

Azi am mai fost si pe aeroportul Henri Coanda. Inca o dovada ca nimic din ce vezi in filme nu exista ) Nici macar bancile pe care sa stai si sa astepti.

Ei, bine, una peste alta am ajuns si eu acasa, peste saltea, sub plapuma. Cat de repede posibil caci toata oboseala de inainte s-a amplificat azi de mii si mii de ori:D

Inca mai exista si asa ceva:|

• Mama’s Boy
  Suzi Quatro
• By the way he looks across his shoulder
• And the way he sees things through his eyes
• It’s impossible to disguise
• He’s a mama’s boy
• So confusing to my sense of humour
• Is the way he hurts so easily
• Anyone can see he’s a mama’s boy
• Firstly he holds me too softly
• Then he touches me barely
• Mama’s boy
• Then he loves me too quickly
• Always everything but manly
• Mama’s boyMama’s boy
• It’s a funny kind of situation
• [Lyrics from www.EasyLyrics.org]
• Can’t relate to what is happpening
• I’m tired of making time with a mama’s boy
• It’s an insult to my sense of living
• When it seems I’m doin’ all the giving
• I can’t waste one more night
• He’s a mama’s boy
• Firstly he holds me too softly
• Then he touches me barely
• Mama’s boy
• Then he loves me too quickly
• Always everything but manly
• Mama’s boy
• Mama’s boy
• Firstly he holds me too softly
• Then he touches me barely
• Mama’s boy
• Then he loves me too quickly
• Always everything but manly
• Mama’s boy
• Mama’s boy
• Well she tied him to her apron strings
• Now he needs her advice on everything
• Oh anyone can see he’s a mama’s boy
• Don’t know why he gets involved with women
• He’s a closet case with all the trimmings
• He’s such a pretty thing
• He’s a mama’s boy
• Na Na Na Na Na Na Mama’s BoyNa Na Na Na Na Na Mama’s Boy
• Mama’s Boy
• Na Na Na Na Na Na Mama’s BoyNa Na Na Na Na Na Mama’s Boy
• [Lyrics from www.EasyLyrics.org]
• Mama’s boy
• Then he loves me too quickly
• Always everything but manly
• Mama’s boy
• Mama’s boy
• Well she tied him to her apron strings
• Now he needs her advice on everything
• Oh anyone can see he’s a mama’s boy
• Don’t know why he gets involved with women
• He’s a closet case with all the trimmings
• He’s such a pretty thing
• He’s a mama’s boy
• Na Na Na Na Na Na Mama’s BoyNa Na Na Na Na Na Mama’s Boy
• Mama’s Boy
• Na Na Na Na Na Na Mama’s BoyNa Na Na Na Na Na Mama’s Boy
• Mama’s Boy

Se recunoaste usor. E cel mai dragut baiat pe planeta, cel mai interesat de tine, cel mai dornic sa te vada cand e frig, cel mai dornic sa te astepte oriunde oricat pe orice vreme. Va fi cel mai dragalas la telefon. Va trimite cele mai dragute mesaje. Va cel mai fascinant om, cea mai fascinanta pasiune pentru tine in scurt timp. E atata de “the oane” incat ii vei dedica tot timpul tau. Defapt ii vei dedica tot. Te vei dedica cu totul. E baiatul care te face sa nu mai vrei chiar nimic inafara de el. Pur si simplu il vei adora. Pentru ca pur si simplu e perfect. El chiar se poarta exemplar cu tine, te considera ca cea mai cea dintre toate.

Pana la un moment dat.

Idiotenie contemporana…

Studiul care umileste tara cu cele mai frumoase femei. 35% dintre barbati au un obicei sexual socant www.stirileprotv.ro.

 

Oare chiar asa de mult am decazut? Nu ne mai convine statutul de fiinta cea mai superioara si inteligenta de pe planeta si ne-am gindit ca, ce ar fi sa ne transformam in diverse lighioane. Decenta a cam disparut din comportamentul si vocabularul multora dintre noi si a capatat sensul de “incuiat”, sau “inapoiat”. Splendid Atitea gesturi si fapte ce ne arata disperarea in a atrage atentia celor din jur, observata…pe strada, la orice pas, ma duc cu gindul ca unii chiar au probleme psihice. Isi imagineaza ca cineva ii vede si ii apreciaza, ca ii admira sau ca i-o vedea careva de prin spatiu si le aduce…o oaie gomflabil spre exemplu, ca tot vine Craciunul. Sa aiba oare halucinatii si vad femeile in forma de animale, excludem capra ca e vechie? Cit de antisocial ai putea sa fii incat sa nu iti gasesti o bipeda pe intreg mapamondul, asftel incit sa recurgi la patrupede. E absurd. Ne dam mari cu evolutia noastra, cu punctul inalt la care am ajuns, cu realizarile noastre, cu capacitatea noastra de intelegere, de a GINDI, si ca omenirea a depasit demult stadiul, extra-inferior, al animelorl. Ba, parol, ca nu! Iata unde duce unori mandria. Inapoi la statutul de omameni ai cavernelor. Si nu este vorba numai de activitatile deviante prezentate in stirea de mai sus, oamneii cavernelor mai sunt inca prezenti printre noi in numar din ce in ce mai mare. Se manifesta in foarte multe feluri si locuri, vezi articolul precedent. Omul modern…da, omul modern suceste totul cu muschii glutei in sus, revalorizeaza conceptele despre viata. Uneori reuseste, dar dupa cum vedem, incepe sa faca tot mai multe prostii.

Buna dimineata! Suntem oameni, fiinte ce se disting de animale prin frumoasa capacitate de a gindi, de a fi decent si cu BUN SIMT si de a-si folosi creierul pentru a emite informatii rationale si sentimentale, catre o persoana, OM! Trezirea, ca-i tirziu!

Prezentarea pe larg a Cupei României la Gimnastică Ritmică – Arad, Bistriţa Năsăud, Brăila, Braşov, Bucureşti, Caraş Severin, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Prahova – Sport Local

 

 

 

Sa facemm putin pauza de la fotbal si tenis si sa ne indreptam atentia si spre alte sporturi, mai evoluate din multe puncte de vedere! Enjoy:)

 

Prezentarea pe larg a Cupei României la Gimnastică Ritmică – Arad, Bistriţa Năsăud, Brăila, Braşov, Bucureşti, Caraş Severin, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Prahova – Sport Local.

 

 

 

Hola!

E prima oara cind fac asta. De ce fac asa ceva? Pentru ca mi-am dat seama ca imi pun o groaza de intrebari cand sunt pe strada, mai ales dupa ce vad ce se poate vedea sau auzi pe strada. Oricum, cea mai recenta “pasiune” a mea este sa ma intreb. Sa stau si sa ma toot intreb “de ce?”, “dar oare exista?”, “dar oare chiar exista?” si m-am gindit eu, asa, intr-o pauza de la intrebari, ca poate mai sint si altii care se intreaba aceleasi lucruri. Si poate unii dintre ei au aflat intre timp un raspuns, sau isi dau cu presupusul si mi-ar zice si mie parerile lor. Stau acum sa ma gandesc daca nu as putea folosii toata treaba asta si pe post de jurnal. Depinde, fiind o fire destul de frustrata, simt mereu nevoia de a ma destainui si de a asculta parerile celorlalti despre ale mele.

Ce se vede pe strada?

Pe strada se “vede” multe si se “aude” multe, cel putin aici, in Brasov. Ma intreb daca, oare oamenilor le place sa stea, comozi chipurile, pe un fotoliu cu fundul in sus. Tind sa cred ca nu pentru ca…e incomod. Dar oare, il va pune cu “picioarele pe pamant” sau se aseaza el pe “pamint”? Traind intr-o societate asa zisa comoda, evident ca nu va intoarce fotoliul cum trebuie ci va prefera sa stea pe jos sau altundeva. Exceptie fac evenimentele speciale pentru care TREBUIE sa fie fiecare lucru pus la punct. Cam asa suntem si noi, fotolii cu fundu-n sus, nu ne place, dar…ne complacem si dam vina pe altii. Defapt, nu societatea e cam cum nu trebuie, ci noi, si noi, oamenii, formam societatea. De aceea e asa. Dar cred ca e mult sa ne numim oameni, caci oamenii prin definitie GANDESC, de preferat cu partea anatomica infipta oarecum in gat si continutul acesteia si cu sufletul. Dar daca ne uitam in jur, putem observa ca inima nu prea se mai exteriorizeaza prin gesturi si vorbe, poate nici nu are ce sa se exteriorizeze. Atunci cand un distins barbat in haine de zugrav scuipa mai mult decit o lama pe strada si scuipa si scuipa si scuipa si nu se mai opreste, oare o face din sufletul lui bun, sau a premeditat-o cu mintea lui stralucita? Sau cand se face un concert de zile mari de ragaieli, daca se poate si cu mostre de pranz? Inca o mostra din procentul de inteligenta pe care l-a folosit respectivul respectabil. Unui respectabil in mod normal nu ai ce sa ii atragi atentia, nu? Inseamna ca din cauza aceasta nimeni nu le atrage atentia si nimeni nu ia masuri impotriva mirlaniei?! Oricum…acuzam copii si tinara generatie, dar daca ne uitam la parintii lor…mai bine nu ne mai uitam. Intr-adevar exista, si cunosc, oameni “jos palaria”, dar sunt putini.

Cel mai mult ma enerveaza, ma scot din sarite baltutele de diverse marimi si consistente peste care trebuie sa sar, cu grija ca sa nu aterizez intr-o alta  atunci cind ies din bloc, cind ajung in parcarea din fata blocului, cand ies din parcare pe trotuar si in statie unde unii plictisindu-se asteptind autobuzul simt nevoia sa dea ceva din ei, pentru a mai “colora” putin asfaltul, nu de alta. E plin, dom’le!!!! Eu nu inteleg de unde atitea bale. Dupa ce sa tot salivezi atita si in plus, tine-ti balele acasa. Imi vine sa ii pocnesc. Si probabil o sa si pocnesc pe cineva odata. Daca tot sintem la acesti subiect, as dori sa anunt aparitia unui anumit obiect aparut pe piata in urma cu cateva sute de ani, dar s-a cam uitat de existenta lui: BATISTA (de bumbac sau hartie). Se poate folosi in casa si pe strada, dar dupa cum bine am invatat in cei 7 ani de acasa, atunci cind o folosim in public ne retragem intr-un colt, sau la o oarecare distanta de cei din jur, sau macar ne intoarcem cu spatele la ceilalti, IMPREUNA cu ea si o folosim in orice scop dorim. Chiar si saliva in exces, daca-i chiar musai, se poate zvanta acolo pana la primul COS DE GUNOI. Stau si ma intreb cum de unora li se pare asa ceva atat de iesit din comun. Suntem o societate libera si evoluata. Pacat ca defapt am involuat si am ajuns din noul la stadiul de pestera.

Va urma