Servus, da, nu si pa.

Standard

Image

Viata-i scurta si gradina mare. Pare lunga, “las’ ca e timp”, zicem mereu, dar nu e deloc. Ne amagim ca putem face multe intr-o ora, dar ce facem? Nu apuca sa facem nimic, pana te mai uiti inca o data la ceas, in oglinda, pe geam, s-a dus si ora si nu ai facut nimic.

Te mai uiti o data la ceas ca sa nu intarzii la intalnire, te mai uiti in oglinda sa-ti ascunzi ridurile, te mai uiti inca o data pe geam ca sa vezi ce anotimp e, si gata. S-a dus si viata si te trezesti intrebandu-te cum ai ajuns aici.

“Aici” se ajunge printr-un servus, printr-un da, printr-un nu, printr-un pa. Ca “aici” sa te bucuri si sa te simti implinit, trebuie sa stii cui sa spui servus, da, nu si pa. Sa stii in ce masura sa spui servus, da, nu si pa. Sa stii cand sa spui servus, da, nu si pa, si sa mai stii si daca sa spui servus, da, nu si pa.

Poate e greu sa controlezi cine si cum intra in viata ta, dar foarte bine poti controla cine sta si cine iese. Unealta pentru asta este un ferm “pa”. Nu este vorba de orgoliu, lucru de care eu de exemplu sunt des acuzata. Nu, este vorba de starea mea de bine, de respectul fata de mine si totodata si fata de ceilalti. Ii spui cuiva “pa” pentru a putea sa te simti tu bine si sa nu il chinui pe cel de langa. Nu cere nimanui sa faca vreun sacrificiu pentru tine, daca tu nu ai fi dispus sa il faci si tu la randul tau.

Omul merita a doua sansa. A treia, a patra. Desigur, merita, dar sunt anumite lucruri care te fac sa acorzi sau nu sansele astea, care te fac sa spui da sau nu.

Prima sansa pe care i-o dai unui om este aceea de a te cunoaste si de a fi cu tine. A doua sansa o dai cand simti ca o merita si esti curios ce va face persoana respectiva cu ea. In general nu face nimic, nici nu o observa, o calca in picioare si ajunge sa o ceara pe a treia fara sa o fi folosit pe a doua. Si tot asa. (Atunci ar trebui sa spui “nu”) A treia sansa o dai cand iubesti. A patra, a cincea, la infinit, le dai deja instinctual pentru. Nu te mai gandesti daca merita sau nu, intrebarea asta ti-ai pus-o cand ai acordat a doua sansa. Daca ai acordat-o, ai mai avut timp pana la treia sansa. Dar, da, stim cu totii ca uneori crezi ca faci un bine cuiva, sau ca iti faci tie un bine acordand la nesfarsit sanse cuiva care le ia si le pastreaza in pod si le lasa sa se umple de praf. Omul in general merita primele doua sanse, pe restul si le castiga. Daca o primeste pe a treia, o va primi cu siguranta si pe a patra si le va primi si pe restul si atunci ar trebui sa se simte de-a dreptul onorat.

O data cu a treia sansa iei o decizie importanta. O acorzi, mergi mai departe, nu o acorzi, mergi si mai departe.

Nu avem timp de pierdut. Pentru ce sa oferi sanse, care la urma urmei sunt bucati din ce ai tu mai bun, ca apoi sa ajungi la trista concluzie ca persoana respectiva nu a meritat-o decat pe a doua sansa, si aia cu greu? Trist e defapt ca ai acordat-o pe a treia si pe restul din suflet, pentru ca asa iti venea, pentru ca iubeai. Ghici ce, daca te iubea folosea sansele si nu ai fi regretat ca le-ai acordat. Nu avem timp de pierdut, nici cu oamenii nici cu lucrurile care nu merita. Trebuie sa acceptam un “nu”, trebuie sa acceptam si sa il auzim, si sa il spunem. Un “nu” acum aduce “fericirea” de mai tarziu, cand un “da” acum poate aduce tristetea de mai tariziu.

E greu sa stii cand sa spui da, sau nu, servus, sau pa pentru ca asta presupune ca sti deja ceea ce esti, si ceea ce vrei. Ceea ce suntem nu vom sti niciodata pentru ca evoluam sau, trist, involuam permanent. Avem doar o imagine neclara a unui sablon in care vrem sa incapem, ce e in continua metamorfoza. Ceea ce vrem, aoleu…nu vom sti niciodata, azi ceva ne ajunge, maine nu, standardele scad si coboara, dorintele vin si pleaca, sentimentele vin si pleca. Vrem in general sa fim fericiti, dar suntem lenesi si atunci ne bucuram doar si nu mai cautam ceea ce ne face fericiti cu adevarat.

La un moment dat iti dai seama ca cel mai important lucru e ceea ce vrei tu, ceea ce te face pe tine fericit. Suna egoist? Suna, dar nu e. In general vrem sa fim fericiti, iubiti, impliniti pe toate planruile etc. Dar ce e defapt fericirea? Sa ai ceva anume, sa ai pe cineva anume? Nu. Poti sa ai tot ce vrei, si pe cine vrei, e egal cu zero daca nu te folosesti de ceea ce ai si daca nu esti folositor celui de langa. Ce te face mai fericit decat sa auzi de la cineva ca ai reusit sa il faci sa se simta mai bine, ca il faci fericit, ca ziua lui e mai buna acum, ca ii esti util? Nimic. Ah, da reusitele tale si alte chestii trecatoare. Nu sunt fericirea, sunt bucurii de moment care sunt precum cafeaua de dimineata, dar nu soarele de peste zi. Cafeau te poate inviora putin, dar oboseala e tot acolo, e doar o palma sistemului tau nervos.

Spune nu “cafelei”, spune da fericirii, spune pa amagirii si servus iubirii.

Image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s